Bucurie sau întristare, resentimente sau plăcere,dragoste și ură — sentimentele și emoțiile pe care le trăiește un copil sunt la fel de puternice și variate ca cele ale unui adult, dar nu este întotdeauna capabil să le exprime corect. O mare parte din relația dintre un nou-născut și mama lui este exprimată în privirea lui. Bebelușul clipește, își mișcă brațele, deschide gura, iar mama răspunde cu afecțiune, conversații, un cântec melodios liniștit etc. Principalul punct de comunicare în această perioadă este hrănirea, motiv pentru care alăptarea este atât de importantă, contribuind la apariția unei legături emoționale profunde între mamă și copil. Darwin a mai remarcat că limba emoțiilor unește țări și popoare, indiferent de istoria, tradițiile și cultura lor. Un copil se străduiește în mod natural să se exprime în această limbă, dar nu reușește întotdeauna, iar această problemă îl poate bântui mulți ani și în viitor îi poate afecta negativ psihicul. Prin urmare, este foarte important ca părinții și toți adulții care îl înconjoară să-l ajute pe copil să învețe să înțeleagă și să-și exprime sentimentele și emoțiile, atât pozitive, cât și negative. De la 3 luni de la nastere poti vizita cu bebelusul tau
.Centrul vă va ajuta copilul să crească sănătos și fericit! La un nou-născut, capacitatea de a exprima ceea ce simte depinde direct de supraviețuirea lui. Are două emoții principale — suferință și plăcere. Când copilul simte orice anxietate — foame, frig, durere, te anunță imediat plângând. Mama sau un alt adult, ca răspuns la semnalul său, elimină cauza care a provocat această senzație neplăcută, iar copilul se liniștește imediat. Dacă nu vede reacția dorită ca răspuns la cererile sale, apelul său de ajutor devine din ce în ce mai insistent. Și pe baza modului în care cererile lui sunt percepute, satisfăcute sau ignorate, încurajate sau respinse, bebelușul va construi alte semnale emoționale, mai complexe. Diversitatea lor și capacitatea lui de a-și exprima sentimentele cresc odată cu el. La o lună și jumătate copilul începe să zâmbească conștient pentru prima dată, iar la patru până la cinci — arată-ți nemulțumirea prin plâns iritat sau țipete furioase ascuțite. Astfel, starea de excitare generală caracteristică unui nou-născut în momentul anxietății este înlocuită treptat de reacții din ce în ce mai specifice și conștiente, diferite în funcție de emoțiile trăite. Din nou, influența părinților și a altor adulți devine deosebit de importantă în ceea ce privește modul în care copilul își evaluează experiențele și, în consecință, în dezvoltarea unei tendințe de a le exprima sau de a le suprima. De regulă, adulții se străduiesc să-și împartă sentimentele în unele pozitive — bucurie, satisfacție, dragoste, recunoștință — şi încurajează în orice mod posibil manifestările lor exterioare, ambele negative — mânie, invidie, gelozie — care, dimpotrivă, se întâlnesc cu o dezaprobare evidentă. Cu toate acestea, o astfel de evaluare este tipică pentru adulți și numai pentru ei, deoarece copilul însuși nu este încă capabil să-și vadă sentimentele din punct de vedere etic, el le exprimă pur și simplu! În acest — prima sa încercare de a relaționa cu lumea exterioară, prin urmare, dezvoltarea sa psihologică depinde de măsura în care bebelușului i se oferă posibilitatea de a exprima ceea ce simte. În unele cazuri, adulții nu doar se străduiesc să-i suprima emoțiile negative, ci și dezaprobă manifestarea prea viguroasă a celor pozitive, forțând astfel copilul să creadă că acestea din urmă nu sunt în totalitate acceptabile. Aceasta este o greșeală de neiertat! Emoțiile unui copil nu trebuie niciodată suprimate, ridiculizate sau judecate. Ca urmare, se poate dovedi că va începe să-și ascundă sentimentele, comitând violență evidentă împotriva sa. În zilele noastre puteți găsi o mulțime de literatură despre psihologia creșterii unui copil într-o familie. Să nu crezi că copilul tău este încă prea mic. Educația ar trebui să înceapă din primele zile de la naștere. Copilul are nevoie de atenția constantă a mamei sale, trebuie să-i simtă căldura, mirosul, dragostea ei, dar, în același timp, trebuie să-și amintească că iubirea nemărginită, oarbă, poate transforma copilul într-un despot. Să poţi iubi un copil — înseamnă să te gândești mult, să te îngrijorezi mult, să cauți, să renunți la tipare, obiceiuri, prejudecăți constrângeri. A fi părinte — înseamnă să înveți să te iubești și să te respecți.
Comentarii
comentarii
